Banner
Sfântu Gheorghe îşi serbează ziua
Scris de [inFOamea.ro]   
Vineri, 02 Mai 2008 13:03
Sfântu Gheorghe (Covasna) este probabil oraşul care a introdus în România obiceiul serbării zilelor oraşului. Cea de-a XVII-a ediţie a zilelor Sfântu Gheorghe a început duminica trecută, şi se va termina poimâine seara, evenimentele majore fiind programate pentru ultimele două zile. Ediţia din acest an are ca tematică principală Renaşterea, cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la urcarea pe tron a lui Matei Corvin.
 
Înainte de târgul propriu zis, au avut loc activităţi culturale, între care un concert festiv, fiind prezentate şi lucrări ale unor compozitori renascentişti. Pe lângă concertele şi acţiunile obişnuite, organizatorii au cuprins în program şi concerte camerale şi de dans, case renascentiste, workshop-uri pe tema Renaşterii, pentru muzicieni şi instrumentişti. A fost prezent Gonny van der Maten, un maistru de orgă din Utrecht (Olanda), precum şi iluzionişti din Budapesta şi Viena, dar a fost foarte interesantă şi expoziţia unui artist fotograf din Marea Britanie, Paul Glendell - subiectul fiind Secuimea, văzută de un englez.
 
Târgul principal de Zilele Sfântu-Gheorghe se organizează în fiecare an, evenimentele concentrându-se în jurul târgului meşteşugurilor şi artelor populare. În aacest an, Târgul se desfăşoară pe perioada 1-4 mai, bugetul pentru întreagul eveniment ridicându-se la 400.000 de lei.
 
În centrul oraşului sunt amenajate două scene centrale şi altele mai mici, pe care susţin concerte diverse trupe din ţară şi străinătate. Printre formaţiile din ţară se remarcă Trupa Veche şi Şuie Paparude. În acest an vor lipsi trupele de rezonanţă din domeniul muzicii alternative. După ce organizatorii au alintat publicul în ultimii ani cu trupe ca, Kampec Dolores, Kis Erzsi, Bon Bon, anul acesta accentul s-a pus pe muzica populară şi jazz, cu invitaţi ca Kátai Zoltán, Corul Românaşul, Folker, Háromszék, Musica Historica, Gryllus Vilmos, Blues Jam, Storyville Jazz Band, Joe Muranyi, Blues Progressive, Snaps Vocal Band, Jaffa. Nici anul acesta nu s-a abătut de la tradiţia locală, playback-ul fiind exlus de pe scenele zilelor Sfântului Gheorghe. Trupa smART va prezenta mâine secvenţe din piese de I.L. Caragiale.
 
Responsabilul cu organizarea, Lazar-Prezsmer Endre, a declarat într-o conferinţă de presă, că în acest an se va pune accent deosebit pe asigurarea posibilităţii pentru tineret şi organizaţiile de tineret de a se prezenta şi manifesta, fiind sprijiniţi tinerii talentaţi din oraş şi împrejurime.
 
La evocarea atmosferei medievale, pe lângă prezenţa maeştrilor populari, concurează şi obiceiuri mai puţin "paşnice". "Csabafiak" va face o prezentare de artă militară medievală, iar o altă asociaţie locală va prezenta stilul de luptă "baranta". Pasiunile nobilimii medievale vor fi prezente prin dansuri de societate şi o demonstraţie de dresaj şi vânătoare cu şoimi.
 
Epoca modernă e prezentă la fel pe străzile oraşului Sfântu Gheorghe. Cei mici se pot bucura de o gamă largă de jocuri, oraşul transformându-se pentru câteva zile într-un adevărat parc de distracţie. "Trabant Touring şi Pasiune atrage iubitorii Trabanturilor, cu toate că anul acesta au sosit doar o mână de participanţi, evenimentul suprapunându-se cu un meeting clujan. Vei găsi însă printre ciudăţeniile expuse, extremele tipului: un Trabant de 2 locuri, cu caroseria scurtată, respectiv o limusină de aproape 3 metri. Am aflat de la proprietarul acestui monstru pe trei axe, că a fost construit din trei trabanturi, şi este destinat evenimentelor festive, în speţă nunţi.
 
Demonstraţie de dresaj şi vânătoare cu şoimi
Personajul principal: şoimul (3 mai, 15:00)
 
Şoimarul Peter Szemző (Ungaria), membrul Asociaţiei de Şoimari din Ungaria
Şoimarul Peter Szemző (Ungaria), membrul Asociaţiei de Şoimari din Ungaria
 
Trabant deLuxe - 6 m fără fum
Trabant deLuxe - 6 m fără fum (4 mai, 9:00)
 
Trabant Smart şi Trabant DeLuxe - Stan şi Bran în lumea maşinilor
Trabant Smart şi Trabant DeLuxe - Stan şi Bran în lumea maşinilor
 
 
Programul complet vei găsi aici (e bine să ai la îndemână un dicţionar...)
 

Footer

Copyright © 2018 infoamea.ro. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licenţa GNU/GPL License.