Banner
Seria de dopaj a decimat lotul olimpic al Rusiei
Marţi, 05 August 2008 22:03
Atletismul rus a primt, marţi, încă o gravă lovitură, cu 3 zile înainte de debutul Olimpiadei de Vară: alţi 3 sportivi au fost depistaţi pozitiv la controlul antidoping.
"Valeri Borchin şi Vladimir Kanaikin au fost depistaţi pozitiv şi este improbabil să mai poată participa la Jocurile Olimpice", a menţionat un responsabil din cadrul forului atletic rus, sub protecţia anonimatului.

Kanaikin şi Borchin erau candidaţi ai Rusiei în probele de 50, respectiv 20 de km marş. În urmă cu câteva zile au fost suspendate provizoriu şapte atlete ruse, printre care şi semifondista Yelena Soboleva, una dintre favoritele probelor de 800 şi 1500 m. Conform informaţiilor IAAF, testul DNS a demonstrat că probele furnizate de cele şapte sportive proveneau de la o singură persoană.
 
Va lipsi de la Beijing şi ciclistul rus Vladimir Gusev, deoarece echipa sa profesionistă, Astana, l-a concediat pentru suspiciunea de dopaj, a anunţat preşedintele federaţiei ruse de ciclism. Sportivul în vârstă de 25 de ani urma să concureze la contracronometru individual, pe 13 august, şi avea şanse reale la o medalie. Gusev a câştigat titlul naţional în Rusia în luna iunie, dar a fost concediat de echipa Astana în iulie, după ce testele inopinate în afara competiţiei au arătat valori anormale ale sângelui.

''Este o tragedie pentru un sportiv, acest fel de suspiciuni. Nu numai în ciclism, dar în orice sport, e rău şi poate distrage de la obţinerea rezultatelor dorite'', a afirmat şeful federaţiei ruse, Aleksandr Gusiatnikov.

Gusev nu a fost găsit pozitiv la controlul antidoping şi nu a fost acuzat că ar fi folosit substanţe interzise. ''Îl credem, avem încredere în el, dar cine poate şti? Poate în datele tehnice va apărea ceva. Astana nu a participat la Turul Franţei, iar pregătirea montană a lui Gusev pentru Olimpiadă e posibil să fi alterat valorile sângelui său'', a mai spus Gusiatnikov.

Excluderea lui Gusev din lotul olimpic al Rusiei face ca locul său să fie luat de ocupantul locului patru în Turul Franţei de anul acesta, Denis Menşov.
 
Zilele trecute a mai fost depistat pozitiv şi sportivul Alexei Voevoda, însă sportul practicat de el, skanderberg nu figurează în rândul sporturilor olimpice.
 
Însă seria acestor cazuri arată clar că sportul rusesc e departe de a fi "curat".

Dacă te interesează Istoria Jocurilor Olimpice, vizitează subpagina

 

Footer

Copyright © 2017 infoamea.ro. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licenţa GNU/GPL License.